E unu noaptea, stiu. Apa fierbe in ibric, am nevoie disperata de un ceai, la fel cum pisca are nevoie sa bage labuta in acvariul pestilor sau cum baba de vecinamea are nevoie de pastilele alea de tensiune.
Asta e o postare trista, sau nu. Nu stiu, depinde de cum vezi tu situatia. Ideea e ca simteam nevoia sa vorbesc cu cineva care nu raspunde, care nu incearca sa creeze nu stiu ce legatura cu mine. Ma intristeaza complexitatea emotionala a persoanelor din jurul meu. Nu, nu este o insulta, nici compliment. Nu spun ca nici eu nu sunt complexa...dar, pur si simplu am obosit. Sunt ceva, nu stiu. Poate sunt trista.
Eu nu vad un lucru rau in a fi trist, e oarecum placut si dureros in acelasi timp, ca atunci cand tii un trandafir in mana si te inteapa un spin, dar il tii in continuare pentru ca e un trandafir frumos si miroase bine. Gasesc o arta in a sti sa fii trist, sau melancolic, trebuie sa te folosesti de momentele astea pentru ca ele iti permit sa fii doar tu cu tine si sufletul tau, iar mai apoi te vei putea bucura mai mult de clipele fericite.
Nu stiu, poate asta e parerea mea, dar e sincera.
